ARTICOLE
TAG: ITALIA
 
12 Iulie 2016 16:00
Cel puțin zece oameni au murit și alte câteva zeci au fost răniți după ce două trenuri de pasageri au intrat în coliziune în sudul Italiei, scrie Agerpres.
 
3 Iulie 2016 12:00
Ministerul italian de Interne a anunțat sâmbătă că a înregistrat sosirea a 70.930 de migranți pe coastele sale în primele șase luni ale anului, un număr echivalent cu cel din ultimii doi ani, scrie AFP.
 
13 Iunie 2016 16:29
Air Moldova lansează începând de marţi, 14 iunie, o cursă directă spre Florenţa. Preţurile pe această rută încep de la 69 de euro, cu toate taxele incluse, comunică Democracy.MD.
 
11 Ianuarie 2016 14:30
Un moldovean se zbate între viaţă şi moarte, în urma unui accident rutier produs ieri în oraşul Ancona din Italia. Acesta a suferit un accident teribil, izbindu-se cu maşina într-un copac.
 
14 Noiembrie 2015 11:50
Afară de Milano și Napoli, acțiuni de protest mai au loc în 30 de orașe din Italia, inclusiv în Roma, Torino, Bologna, Florența și Genova. În stradă au ieșit profesori și studenți, nemulțumiți de ...
 
27 Octombrie 2015 16:30
Potrivit presei din Italia, citată de Agerpres, atacantul român Adrian Mutu a fost condamnat la 14 luni de închisoare de justiția italiană, pentru lovirea unui ospătar din Florența, în 2010.
 
2 Octombrie 2015 13:00
Revirimentul Italiei în cupele europene, care s-a putut observa deja în sezonul trecut, pare să continue. În etapa a doua a grupelor Europa League, reprezentantele Serie A TIM au obţinut trei victorii din trei.
 
22 Septembrie 2015 11:30
Anul acesta titlul de Miss Italia a luat o baschetbalistă. Aceasta este înnebunită după Michael Jordan şi şi-a făcut un tatuaj cu cel mai mare baschetbalist din istorie. 
 
17 Septembrie 2015 09:40
O tânără moldoveancă a decedat urma unui accident de mașină în Italia. Accidentul a avut loc între localităţile Boretto şi Brescello din provincia Reggio Emilia.
 
2 Septembrie 2015 15:32
Doi actori au murit, după ce două arme din recuzita unei piese de teatru le-a explodat în faţă. Totul s-a petrecut în faţa publicului, fiind rănit și un copil din rândul spectatorilor, scrie ...
 
2 Septembrie 2015 14:25
O moldoveancă de 18 ani a fost înjunghiată și strangulată mortal de către iubitul său italian. După această crimă, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, s-a spânzurat de un copac, lăsând un ...
 
17 August 2015 12:33
Un bărbat a decedat, iar alţi trei au fost spitalizaţi în urma unui accident tragic pe traseul Bologna –Taranto din Italia.
 
21 Aprilie 2015 14:32
O moldoveancă de 40 de ani, a fost atacată de un marocan și violată într-o cameră de hotel, scrie stirilocale.md. Cazul a avut loc zilele trecute, în comuna Brugine din Provincia Padova. Femeia este ...
 
16 Septembrie 2014 09:19
Până la 500 de imigranţi sunt daţi dispăruţi după ce ambarcaţiunea la bordul căreia se aflau s-a scufundat săptămâna trecută în Mediterana, un naufragiu care ar fi fost provocat de către călăuze ...
 
12 Septembrie 2014 17:06
O româncă în vârstă de 49 de ani a fost incendiată de partenerul său de viaţă în centrul oraşului Arezzo, Italia. Femeia se zbate între viaţă şi moarte.