VIDEO // Pavel Filip, concluzii după vizita la Bruxelles. Ce mesaj a transmis premierul
17 Martie 2016 17:00
Prim-ministrul Pavel Filip a susţinut un briefing de presă pe marginea rezultatelor vizitei sale la Bruxelles, efectuată în perioada 14-15 martie 2016, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

În acest context, șeful Guvernului a menţionat că, atât reuniunea Consiliului de Asociere RM-UE, cât şi întrevederile cu înalţii oficiali, care au avut loc în cadrul vizitei, au fost extrem de importante pentru restabilirea relaţiilor cu partenerii europeni şi avansarea pe calea realizării agendei de reforme a Republicii Moldova.

„Partenerii europeni au manifestat sprijin deplin pentru autoritățile de la Chișinău. 95 la sută din temele discutate au fost despre determinarea acestui Guvern şi a majorităţii parlamentare să facem, în termen scurt, ceea ce s-a promis de mai mulţi ani. Partenerii europeni au încurajat Guvernul Republicii Moldova să promoveze reformele”, a precizat premierul.

„Consiliul de Asociere a recunoscut eforturile întreprinse de Moldova în pregătirea unui plan clar de reforme prioritare în domeniile cheie, cuprinse în Foaia de parcurs transmisă Uniunii Europene şi făcută publică de către Guvern și Parlament”, a punctat Pavel Filip.

Premierul a mai menţionat că reuniunea Consiliului de Asociere marchează revenirea la un dialog normal cu partenerii europeni şi a reiterat determinarea fermă a Guvernului de a continua în ritm accelerat reformele și de a depăși restanțele în implementarea Acordului de Asociere cu UE.

Potrivit premierului, vizita la Bruxelles a reprezentat un prim pas în restabilirea încrederii și dialogului cu instituțiile europene şi un catalizator la nivel național de organizare și mobilizare, care a permis prezentarea primelor rezultate într-o perioadă relativ scurtă.

„Nu am promis și nu voi promite nici acasă nimic din ce nu putem face. Eu și miniştrii acestui Cabinet vom lucra şi vom veni cu fapte. Acesta a fost mesajul meu în această vizită, acesta este mesajul pe care îl transmit și la întoarcere pentru noi cei care trăim aici”, a specificat prim-ministrul.

Comentarii: 0  
 
TAGURI