Iurie Chirinciuc: „PLDM a pornit pe calea autodesființării, punând, totodată, în pericol și viitorul european al R. Moldova”
14 Decembrie 2015 15:52
Decizia de ieri a Consiliului Politic Național (CPN) al PLDM a complicat și mai mult ecuația politică și a aruncat într-o ceață și mai mare perspectiva democratică și europeană a R. Moldova. De această părere este ministrul în exercițiu al Transportirilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc.

În acest context, Chirinciuc a formulat pe pagina sa de Facebook cinci întrebări retorice:

1. Cine este de vină pentru furtul de miliarde din sistemul bancar?

2. De ce cei din PLDM când au creat coaliția minoritară și Guvernul minoritar în frunte cu Gaburici au avut o atitudine total diferită decât acum?

3. De ce au luat apă în gură cei de la PLDM în 2013, când Mihai Ghimpu categoric nu a dorit să voteze pentru Vlad Filat în funcția de Prim-ministru, iar acum dau dovadă de o atitudine diametral opusă?

4. De ce în alte situații de o responsabilitate politică similară actualei nu a fost convocat Consiliul Politic al PLDM, dar s-au luat decizii pe undeva pe ascuns?

5. În lumina celor spuse mai sus, are dreptul moral PLDM să condiționeze crearea noii coaliții și învestirea noului Guvern?

Oficialul se arată convins că, prin decizia liberal-democraților de duminică, PLDM „a pornit pe calea autodesființării, punând, totodată, în pericol și viitorul european al R. Moldova”.

Mai mult, Iurie Chirinciuc îl învinuiește pe actualul lider interimar al PLDM, Valeriu Streleț, de faptul că „pune interesul personal mai presus decât interesul cetățenilor”. „Nu-mi explic ce vor face Valeriu Streleț și colegii săi în următorii trei ani, dacă nu vor contribui la dezvoltarea R. Moldova prin crearea unui Guvern proeuropean funcțional”, mai scrie ministrul în exercițiu.

„Apropo, văzând ce se întâmplă, încă o dată ne convingem că unica soluție corectă este integrarea în UE prin UNIREA CU ȚARA MAMĂ!!! Și eu cred că realizarea acestui obiectiv este tot mai aproape”, conchide Chirinciuc.

Amintim că duminică, 13 decembrie, în cadrul CPN al PLDM, liberal-democrații au decis să participe la negocierile politice pentru constituirea majorității parlamentare și învestirea Guvernului, însă fără a renunța la cele trei precondiții înaintate anterior: desemnarea unui premier neafiliat politic, depolitizarea instituțiilor de stat şi demisia persoanelor de conducere, implicate în „furtul secolului”. Precizăm că, în data de 7 decembrie, reprezentanții Biroului Politic al PLDM declarau că nu există un motiv pentru a convoca CPN al partidului.

 

 

 

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI