Noi plecări din PLDM: Aleșii locali din Criuleni nu sunt mulțumiți de „politica partidului”
30 Noiembrie 2015 19:34
17 aleși locali de la Criuleni califică acțiunile din ultimul timp ale conducerii PLDM drept o ”rușine” pentru membrii partidului și au decis să părăsească formațiunea, nefiind mulțumiți de politica acestei formațiuni.

 Mai mult, aceștia accentuează că acțiunile din ultimul timp ale conducerii partidului din care au făcut parte până în ziua de azi, sunt în detrimentul intereselor Republicii Moldova, referindu-și în mod special la încercările conducerii PLDM de a bloca negocierile pentru crearea unui nou guvern pro-european, iar din această cauză au de suferit oamenii.

"Iarna este aici iar Republica Moldova nu are un guvern îndreptățit să asigure încălzirea gospodăriilor în lunile reci. Pentru aceasta, vina este numai și numai a PLDM”, se arată în declarație.

Semnatarii consideră că PLDM distruge cu bună știință situația financiară a țării, este măcinat de corupție și are drept scop de a distruge încrederea oamenilor în instituțiile statului și în viitorul european. ”După o lună de zile PLDM perseverează și încearcă în continuare blocarea reformelor și a luptei cu corupția”, se mai arată în declarație.

”Astăzi este rândul raionului Criuleni să facă un pas la o parte, departe de PLDM, departe de manifestările care fac rău Republicii Moldova. Facem un pas spree normnalitate, un pas pentru oamenii din raionul Criuleni și ne desprindem ireversibil de PLDM se mai arată în declarația publică a aleșilor locali care au decis să părărsească PLDM.

Printre aleși locali ce au demisionat din structurile PLDM este și fostul președinte al raionului Criuleni Vitalie Rotaru, precum și un grup de alți aleși locali, inclusiv primarii de Cimișeni, Drăsliceni, Ișnovăț, Onițcani, Răculești și Miclești.

Amintim că în ultima lună zeci de aleși locali – primari, consilieri raionali – au anunțat că părăsesc PLDM, fiind nemulțumiți de politica acestui paertid, în special cea legată de blocarea negocierilor, dar și în urma informațiilor despre acțiunile de corupție pentru care este învinuit liderul PLDM, Vlad Filat.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI