Constantin Botnari, Secretar General PDM: „Cu 4 primari din 5 am cîştigat sigur aceste alegeri noi!”
26 Noiembrie 2012 16:22
3511 0 Democracy
Partidul Democrat câştigă încă doi primari în cel de-al doilea tur al alegerilor locale noi, desfăşurat duminică, 25 noiembrie. Contactat de noi, Secretarul General al formaţiunii, care a oferit asistenţă de la centru în aceste confruntări electorale, explică succesul prin calitatea candidaţilor democraţi şi prin sprijinul pe care aceştia l-au avut atât de la colegii de partid, cât şi din partea cetăţenilor. În comuna Danu, raionul Glodeni, candidatul PDM, Mihail Ursu a obţinut 53,3% din voturile exprimate, învingând contracandidatul de la PCRM. Iar în satul Hristici, raionul Soroca, democratul Dumitru Cebotari, a câştigat în faţa contracandidatului de la PLDM, acumulând 53,38% din totalul de voturi valabil exprimate.

Astfel, PDM câştigă 4 din cele 5 primării, care s-au disputat în cadrul unor alegeri noi, două dintre ele fiind obţinute încă din primul tur. Este vorba de primăria din satul Cîrpeşti, raionul Cantemir, unde a devenit primar Bîzu Ion şi comuna Morenii Noi, raionul Ungheni, unde acum două săptămâni câştigător a fost democratul Suprovici Serghei. Ambii candidaţi au reuşit să adune din prima încercarea peste 50%+1 din voturi.
„Am făcut un rezultat excelent. Practic, în procente absolute am câştigat aceste alegeri cu 80%, 4 din cei 5 primari aleşi fiind candidaţi ai Partidului Democrat”, a declarat Secretarul General al PDM, Constantin Botnari. „Acest scor arată că procesul de reformă internă stabilit la Congresul VII al partidului începe să dea rezultate. Important este să nu ne oprim din drumul ales şi să oferim în continuare cele mai bune opţiuni şi soluţii politice pentru localităţile din Moldova”, a ţinut să precizeze Constantin Botnari.

Campaniile candidaţilor PDM în aceste alegeri locale noi s-au desfăşurat sub sloganul ”Priveşte în viitor” şi au avut o componentă convingătoare în conţinutul lor, proiecte concrete pentru necesităţile comunităţilor locale, se arată şi în comunicatul oficial al PDM.

Comentarii: 0  
 
TAGURI