Chirtoacă: Repartizarea funcțiilor nu se va mai face după modelul „eu ție, tu mie”
20 Iulie 2015 16:12
Liderii partidelor proeuropene, dar și grupurile de lucru urmează să se întrunească astăzi în cadrul unor noi runde de negocieri, la orele 12.00 și 19.00, a anunțat liberalul Dorin Chirtoacă. Potrivit lui, spre deosebire de modul în care au decurs tratativele precedente, de această dată portofoliile ministeriale vor fi repartizate conform principiului rotației, prioritate avînd PLDM, după care PD, și respectiv, PL.

„Încercăm să facem cît mai mult referire la regulile europene de formare a unei guvernări, după algoritmul 1-1-1, de repartizare prin rotație a responsabilităților. Astfel, PLDM solicită prima poziție, după care PD-ul și PL-ul, și așa din 4-5 runde, pînă cînd se clarifică care și ce funcție va obține. Din păcate, anterior, cînd se negocia, și în 2009 și în 2010 și 2014 era o mare diferență între ceea ce se spunea în fața presei și ceea ce se discuta în sala de negocieri, pentru că lipsea o regulă europeană. Acum cît de cît ceva este, nu e perfect sau ideal, dar e mai bine”, a explicat Chirtoacă.

Potrivit liberalului, clasa politică trebuie să instituie anumite standarde de formare a unei guvernări, astfel încît pe viitor să fie evitate situațiile de negociere a funcțiilor „ca la piață”.

„Niciodată nu am acceptat un mod de repartizare a funcțiilor după modelul «eu ție, tu mie», ca la piață sau după formatul - care pe care reușește să influențeze pentru ca să obțină ceea ce vrea sau în baza unor condiționări. Sper că aceste practici au rămas istorie deja”, a spus liberalul.

Acesta a mai adăugat că astăzi sau mîine negocierile trebuie să ajungă la final.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI