Lituania și Suedia sprijină Republica Moldova în parcursul său european
5 Mai 2015 11:35
Prim-ministrul Republicii Moldova, Chiril Gaburici a avut ieri seara o întrevedere cu miniștrii Afacerilor Externe ai Lituaniei și Suediei, Linas Linkevičius și Margot Wallström, informează un comunicat al Guvernului RM. Părțile au discutat despre implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, pregătirile pentru Summitul Parteneriatului Estic de la Riga, precum şi aprofundarea cooperării pe diferite domenii.
Premierul a apreciat prezenţa la Chişinău a oficialilor suedez şi lituanian drept o reconfirmare a susţinerii din partea guvernelor acestor două state a parcursului european al Republicii Moldova
De asemenea, Prim-ministrul a reconfirmat poziția fermă a Guvernului de la Chișinău în continuarea reformelor inițiate în diferite domenii: justiție și lupta cu corupția, economie, financiar-bancar.
La rândul lor, Linas Linkevičius și Margot Wallström au reiterat sprijinul din partea Lituaniei și Suediei în promovarea proiectelor de modernizare a țării noastre.
Astfel, ministrul lituanian Linas Linkevičius a pledat pentru oferirea unei perspective europene clare Republicii Moldova și pentru menținerea țării noastre în lista statelor prioritare în acordarea asistenţei din partea Guvernului Lituaniei.
Și ministrul suedez de Externe a remarcat deschiderea Executivului de la Chișinău în aprofundarea cooperării bilaterale și menținerea dialogului politic transparent şi constructiv. Șefa diplomației suedeze a precizat că țara sa este un partener important al Republicii Moldova, referindu-se inclusiv la cele 16 proiecte finanțate de Guvernul Suediei.
Oficialii europeni au declarat că Summitul de la Riga, care se va desfășura în perioada 21-22 mai 2015, va consolida sprijinul acordat țărilor interesate în aprofundarea relațiilor cu Uniunea Europeană.
Menționăm că miniștrii Afacerilor Externe ai Lituaniei și Suediei efectuează o vizită comună în Republica Moldova, în perioada 4-5 mai.
Comentarii: 0  
 
TAGURI