PDM are circa o mie de membri noi la Ungheni
25 Iunie 2012 16:37
3132 0 IPN
Partidul Democrat din Moldova (PDM) are, de la sfârşitul săptămânii trecute, 850 de noi membri la Ungheni. La doar o săptămână de la Congresul al VII-lea al formaţiunii, democraţii s-au reunit în număr mare, în Casa de Cultură din Ungheni, pentru a le înmâna noilor colegi carnetele de partid, notează Info-Prim Neo cu refere la un comunicat de presă al partidului.

Potrivit preşedintelui Organizaţiei PDM Ungheni, Ludmila Guzun, odată cu primirea noilor membri, filiala PDM s-a mărit şi a devenit mai puternică. În plus, faptul că aproape jumătate dintre noii veniţi sunt tineri „demonstrează că PDM Ungheni este una dintre organizaţiile de viitor ale formaţiunii”. „Reuşitele fiecărui membru al PDM sunt cele care construiesc imaginea partidului. Noi privim în viitor şi trebuie ca şi în continuare să obţinem rezultate pentru binele oamenilor. De asemenea, PDM trebuie să comunice permanent cu oamenii, să găsim soluţii pentru problemele care există în fiecare localitate”, a declarat liderul PDM Ungheni.
La reuniune au participat, în calitate de invitaţi, şi membri ai Partidului Democrat din Căuşeni, Cimişlia, Ştefan Vodă şi Nisporeni. De asemenea, la Ungheni au fost prezenţi şi miniştri - reprezentanţi ai PDM – Marcel Răducan, ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Pavel Filip, ministrul Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor, precum şi parlamentari ai formaţiunii - liderul fracţiunii PDM, Dumitru Diacov şi deputatul Valentina Stratan.
Unul din obiectivele aprobate de Congresul VII al PDM anunţă că formaţiunea vrea să devină cel mai important partid de pe centru-stânga eşichierului politic moldovenesc.

Comentarii: 0  
 
TAGURI