Proiectul mai prevede ca în această perioadă, până la 30 iunie, de comun cu toate părțile interesate să fie identificate soluții viabile de înregistrare a instituțiilor din raioanele de est ale Republicii Moldova la Agenția Servicii Publice. De asemenea, se va insista pe notificarea suplimentară a agenților economici din stânga Nistrului neînregistrați la ASP despre obligativitatea înregistrării până la expirarea termenului limită de 30 iunie anul 2021.
Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi a solicitat ca termenul prin care agenților economici din regiunea transnistreană le este oferită posibilitatea activării în câmpul legal al Republicii Moldova să fie prelungit pentru ultima dată, cu ulterioara conformare a acestora la rigorile aplicabile tuturor întreprinzătorilor de pe teritoriul țării.
Aureliu Ciocoi a amintit că, pe parcursul ultimilor ani, termenul facilităților fiscal-vamale a fost prelungit în repetate rânduri. Din 2017, când a fost prima dată adoptată hotărârea de Guvern, realizarea ei a tot fost amânată.
„Rog ca MAEIE și MAI să continue dialogul cu partea ucraineană în vederea avansării procesului privind implementarea fazei finale a controlului în comun pe segmentul central al frontierei de stat moldo-ucrainene, începând cu data de 1 iulie 2021”, a spus prim-ministrul interimar.