Armata Iranului și-a atacat din greșeală o navă de război
11 Mai 2020 13:00
O rachetă iraniană lansată în timpul unor exerciții militare desfășurate în Golful Oman a lovit o navă iraniană aflată prea aproape de țintă, ucigând 19 marinari și rănind alți 15, informează The Guardian.

Incidentul s-a petrecut duminică în apropierea portului Jask din Golful Oman. Autoritățile de la Teheran au anunțat că nava Konarak, care participa la exercițiu, cobora ținte în apă pentru celelalte nave. Se pare că nava ar fi rămas prea aproape de o țintă.

Nava Konarak avea aproape 50 de metri lungime, fusese modernizată în 2018, și era capabilă să lanseze rachete. De obicei, naviga cu un echipaj de 20 de persoane.

Iranul desfășoară cu regularitate exerciții militare în zonă, în apropierea căreia se află și Strâmtoarea Hormuz, pe unde este transportat 20% din petrolul extras la nivel mondial.

Presa iraniană rareori anunță greșeli efectuate în timpul exercițiilor militare, semnalând astfel gravitatea celui petrecut duminică.

Comentarii: 0  
 
TAGURI