Curtea de Conturi: Privatizarea Air Moldova s-a făcut cu abateri
13 Decembrie 2019 16:10
Procesul de privatizare a companiei aeriene „Air Moldova” s-a făcut, la unele etape, cu abateri de la cadrul normativ.

Deficiențele au influențat modul de evaluare a obiectivului supus privatizării, prețul acestuia fiind mai mic decât prețul real de piață.

Este una din concluziile Raportului auditului conformității procesului de privatizare a „AirMoldova”, prezentat astăzi de Curtea de Conturi.

Potrivit Vioricăi Verdeș, șefa Direcției audit I din cadrul Curții de Conturi, ambiguitățile și lacunele cadrului normativ au oferit posibilitatea factorilor de decizie implicați în procesul de deetatizare a patrimoniului public să încheie tranzacția cu unicul agent economic participant la concursul comercial, care a oferit pentru compania aeriană 50 de milioane de lei. Contractul a fost semnat la 2 octombrie 2018.

În prezentarea raportului, Viorica Verdeș a menționat că, la finele anului 2018, datoriile companiei față de buget erau de 50,9 milioane de lei.

Pe parcursul anului, noul proprietar a făcut plăți în avans în valoare de 7,1 milioane de lei. Datoriile comerciale ale companiei, care la data semnării contractului erau de 1,122 de miliarde, au fost achitate în proporție de 83%. Astfel că datoriile neachitate actualmente sunt de 190 de milioane de lei.

Viorica Verdeș a precizat că achitarea datoriilor a avut loc din contul activității operaționale a companiei, nu ca urmare a investițiilor făcute de cumpărător, așa cum era prevăzut. De asemenea, cumpărătorul s-a obligat în contract să cumpere două aeronave în 2019. Auditorii au stabilit că a fost cumpărată o singură aeronavă.

Potrivit Vioricăi Verdeș, stabilitatea financiară a întreprinderii de stat „Air Moldova” și într-un final falimentarea ei s-a produs din cauza gestionării defectuoase a factorilor decizionali, fondatorilor, consiliului de administrație și administratorilor care s-au succedat periodic.

Totodată, și lipsa informațiilor obiective (după ce a fost împiedicată desfășurarea misiunilor de audit pe parcursul anilor 2014- 2017) a dus la scoaterea la vânzare a unicului operator aerian cu capital de stat.

„Air Moldova” a fost vândută companiei Civil Aviation Group SRL, care gestionează compania aeriană românească Blue Air. Agenția Proprietăți Publice anunța la momentul tranzacției că valoarea tranzacției a fost de 1,2 miliarde de lei, dintre care 50 de milioane de lei au fost transferați la bugetul de stat, iar restul sumei reprezintă datoriile companiei Air Moldova, care investitorul s-a obligat să le achite.

Comentarii: 0  
 
TAGURI