În atenția transportatorilor! Cum pot obține autorizații pentru tranzitul de mărfuri în Rusia
13 Noiembrie 2019 15:15
Agenția Națională Transport Auto (ANTA) informează operatorii de transport privind procedura de eliberare a 500 autorizații pentru efectuarea transportului bilateral/tranzit de mărfuri pe teritoriul Federației Ruse, acordate de către partea rusă în conformitate cu decizia stabilită în cadrul ședinței Comisiei Mixte în domeniul transportului rutier internațional din 06 noiembrie 2019.

Astfel, autorizațiile se eliberează pentru ansamblul de autovehicule și remorci cu capacitatea de încărcare mai mare de 3,5 tone sau cu masa totală mai mare de 6 tone, la prezentarea de către operatorul de transport rutier a scrisorii de trăsură (CMR) în formă deschisă pentru operațiunea de transport rutier pentru care solicită autorizația, în modul următor:

– o autorizație pentru operatorii de transport rutier care dețin 1–3 autovehicule;

– câte o autorizație pentru fiecare 3 autovehicule, dar nu mai mult de 15 autorizații pentru operatorii de transport rutier care dețin mai mult de 3 autovehicule.

Comentarii: 0  
 
TAGURI