Analist politic: chiar dacă intenția de federalizare a Moldovei ar putea eşua, Kremlinul urmărește și alte obiective
9 Iunie 2019 20:55
Analistul politic Corneliu Ciurea explică, într-o analiză pentru Ziarul Naţional, motivele pentru care Rusia insistă asupra federalizării Republicii Moldova. Ciurea consideră că Moscova are nevoie un al doilea front împotriva Ucrainei, transmite democracy.md cu referire la hotnews.md.

„Războiul purtat de ruși în Ucraina îi obligă să se implanteze militar în Moldova, de unde să poată deschide un al doilea front împotrivă țării vecine. Federalizarea și permanentizarea aflării trupelor ruse pe teritoriul țării noastre le oferă o asemenea posibilitate. Aflându-se cu acte în regulă în Moldova, trupele ruse vor putea amenința în permanență România. Extrem de deranjați de prezența trupelor NATO în această țară, rușii vorputea zdrăngăni armele în nemijlocita apropiere a Alianței Nord Atlantice, sporind enorm riscurile de securitate pentru statele din regiune”, notează Corneliu Ciurea.

În opinia analistului citat, chiar dacă intenția de federalizare a Moldovei ar putea eşua, Kremlinul urmărește și alte obiective.

„În primul rând, ei vor să destabilizeze țara și să ofere motive Transnistriei și Găgăuziei să se distanțeze și mai mult de Chișinău ceea ce, într-o nouă etapă, va destabiliza situația în cascadă. La limită, Kremlinul vrea să provoace un colaps total al puterii executive al țării noastre și o paralizie a capacității noastre de rezistență”, conchide Ciurea.

Comentarii: 0  
 
TAGURI