Detalii noi în cazul celor PATRU grupări criminale, care organizau migraţia ilegală în Europa
23 Aprilie 2019 12:35
O nouă operaţiune realizată de către procurorii și ofițerii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu ofiţerii Serviciului de Informații și Securitate în continuarea investigațiilor pe cazul celor 4 grupări criminale, reţinute la finele săptămânii trecute, comunică Democracy.MD cu referire la evenimentul.md.

Astfel, la 19 aprilie curent a mai fost efectuată o etapă a operațiunii speciale, cu folosirea investigatorilor sub acoperire, în cadrul căreia a fost anihilată filiera infracţională, specializată în organizarea migrației ilegale şi trecerea ilegală a frontierei de stat către UE. De menţionat că, acest canal era gestionat de una din cele 4 grupări criminale, specializate în organizarea migrației ilegale, spălarea banilor, contrabandă cu mijloace financiare, falsificarea documentelor și trecerea ilegală a frontierei de stat, șantaj atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și peste hotarele țării. 

 

Persoanele reţinutecetăţeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 28 şi 36 ani, organizatori ai canalului migraţional, erau specializaţi în scoaterea ilegală din ţară a cetăţenilor străini fără ca aceştia să deţină acte de identitate, inclusiv a celor cu antecedente penale, prin traversarea râului Prut spre ţările UE. Pentru serviciile acordate aceştia au solicitat suma de 2250 dolari SUA 

 

Ca urmare a descinderilor, suspecţii au fost reţinuţi în flagrant, în zona de frontieră, în momentul în care pregăteau transbordarea persoanelor, care de facto erau investigatori sub acoperire. 

 

Astfel, în cadrul perchezițiilor efectuate de procurorii PCCOCS și ofițerii SIS au fost depistate și ridicate echipamente speciale, dispozitive de vizualizare nocturnă şi de termoviziune, staţii radio de comunicare unilaterală, barca gonflabilă etc. 

 

La demersul procurorului, pe numele celor 2 persoane reținute au fost emise mandate de arest pe un termen de 30 de zile. 

În caz că vinovăția va fi demonstrată, suspecții riscă pedeapsă sub formă de închisoare de la 5 la 7 ani, conform art. 362/1 Organizarea migraţiei ilegale –Cod penal. 

 

Investigațiile pe caz continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi a complicilor. 

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI