Respectarea standardelor de către apicultori, va asigura obținerea mierii ecologice
1 Februarie 2019 11:15
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a desfășurat o ședință cu tema „Apicultura ecologică în Republica Moldova”. La întrunire au fost prezenți reprezentanții Asociației de producători „Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali‎”, Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și Proiectului Agricultură Performantă în Moldova, transmite democracy.md.

Actualmente Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova, prin programul de granturi pentru susținerea activităților de marketing la export, acordă asistență pentru două parteneriate dintre apicultori și procesatori-exportatori. Asistența include servicii de consultanță și instruire, acoperirea parțială a costurilor de analiză a mierii la laboratoare acreditate și a costurilor de certificare a produselor.

Membrii asociației de profil au făcut referință la procedura de obținere a produselor apicole ecologice, care obligă apicultorul să respecte cerințe stricte. Acesta trebuie să garanteze că pe o rază de 3 km de la amplasamentul stupinelor, sursa de polen şi nectar să fie constituită preponderent din culturi obţinute prin metode de producţie agroalimentară ecologică.

În cadrul discuțiilor s-a făcut referință la necesitatea de conștientizare a producătorilor privind respectarea standardelor și exigențelor pentru obținerea mierii ecologice.

Comentarii: 0  
 
TAGURI