Guvernul majorează cu 25 numărul secțiilor de votare de peste hotare și cu peste 100% numărul buletinelor pentru diasporă
18 Ianuarie 2019 13:04
Guvernul a dispus astăzi majorarea numărului buletinelor, dar și a secţiilor de vot pentru alegerile din 24 februarie, destinate moldovenilor de peste hotare. Astfel, numărul buletinelor va crește de la 3 mii la 5 mii la o secție. În total, numărul buletinelor va crește cu peste 100% față de precedentul scrutin, transmite democracy.md cu referire la timpul.md.

În același timp, moldovenii din diasporă vor putea vota la 125 de secții, comparativ cu 100, la alegerile prezidențiale din 2016. 42 de secţii de votare vor fi deschise în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare.

„MAEIE, în pofida limitărilor, a întreprins eforturile ca la fiecare scrutin numărul secțiilor de votare să fie în creștere. În Rusia, numărul secțiilor a fost majorat cu circa 40%, în Franța, Italia 16%, România 9%, SUA 70%, Belarus, Marea Britanie – s-a dublat. 625 de mii de cetățeni aflați peste hotare vor avea acces să voteze, iar numărul total de buletine este de peste 2 milioane”, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi.

Șeful diplomației de la Chișinău a precizat că în Croația, Georgia, Norvegia, Emiratele Arabe Unite vor fi deschise pentru prima dată secții de vot.

În același timp, va fi majorat considerabil șu numărul buletinelor de vot care vor fi trimise peste hotare. Astfel, în fiecare secție de votare vor fi 5000 de buletine, comparativ cu 3000, la alagerile prezidențiale din 2016. Ca urmare, numărul buletinelor de vot a crescut de la 300 de mii la 625 de mii.

Comentarii: 0  
 
TAGURI