Blogger: Pe lista binomului PAS-PPDA sunt persoane afiliate serviciilor secrete sovietice
27 Decembrie 2018 11:30
7 candidați din primii 10 de pe lista electorală a binomului PAS-PPDA sunt șomeri de ani de zile. Acest lucru este scos în evidență de către bloggerul Corneliu Gandrabur, care a identificat printre doritorii de a ajunge în Parlament și câțiva evazioniști, traseiști, oportuniști sau persoane afiliate serviciilor secrete sovietice, transmite democracy.md.

Lista lui Gandrabur începe cu Maia Sandu, care este șomeră de vreo patru ani. Urmează șomerul Andrei Năstase, însă acesta mai este, în opinia bloggerului citat, „evazionist și individ implicat în spălarea banilor prin offshore, inclusiv implicat în atacuri raider asupra AIR Moldova”.

Al treilea pe listă este Alexandru Slusari, personaj care „asigura tehnica Caravita & Co, adică a lui Vlad Filat”. Slusari este urmat de șomerul Igor Grosu, despre care presa de investigații a scris că a a fost informator al KGB-ului sovietic.

Urmează Igor Munteanu, un așa-zis exponent al societății civile și ex-ambasador în SUA, dar care nu a făcut nimic util pentru țară. Munteanu este succedat de oportunistul Octavian Țîcu, șomerii Liliana Nicolăescu Onofrei, Mihai Popșoi și Chiril Moțpan. Lista este încheiată de Inga Grigoriu, despre care gurile rele spun că ar fi în relații intime cu Andrei Năstase.

Comentarii: 1  
PUMNAL 27 Decembrie 2018 13:16
0 (0)
Dapoi se stie ca Maia cu Nastase sunt sub aripa Moscovei
 
TAGURI