Instruiri privind punerea în aplicare a noii Legi a salarizării în sectorul bugetar
15 Decembrie 2018 14:00
Contabilii din cadrul autorităților și instituțiilor bugetare din 32 de raioane, UTA Găgăuzia, municipiile Chișinău și Bălți sunt invitați să participe, în perioada 17 – 18 decembrie 2018, la un ciclu de instruiri în domeniul punerii în aplicare a Legii privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar. Instruirile sunt organizate de Ministerul Finanțelor și vor fi ghidate de membrii grupului de formatori, instituit de minister, transmite democracy.md.

Totodată, vă informăm că instruirile pentru contabilii din cadrul autorităților și instituțiilor finanțate de la bugetul de stat se vor desfășura în mun. Chișinău, în intervalul 17 – 20 decembrie 2018.

Formatorii cursurilor de instruire, specialiști din cadrul instituțiilor subordonate Ministerului Finanțelor, vor acorda suport contabililor în vederea calculării salariului mediu pentru anul 2018 și a salariilor în condițiile noi, prezentându-le și aplicații IT pentru procesul de calcul. Fiecare din cei peste o sută de formatori este responsabil de acordarea suportului metodologic în materie de salarizare pentru 25 – 30 de autorități și instituții bugetare. Conform planului de acțiuni al Ministerului Finanțelor, acest suport va fi acordat până la data de 28 februarie 2019.

Prevederile Legii privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar, în vigoare din 1 decembrie 2018, se vor aplica la circa 200 mii de salariați din 2700 de autorități și instituții bugetare. În ședința sa din 12.12.2018, Guvernul a aprobat mecanismele de aplicare a noii Legi a salarizării, printre care consemnăm regulamentele privind modul de determinare a perioadei de vechime în muncă pentru stabilirea treptelor de salarizare, a sporului de performanță, a salariului pe oră și salariului mediu lunar pentru angajații în sectorul bugetar.

Informații suplimentare la această temă pot fi găsite pe site – ul Ministerului Finanțelor la adresa: http://mf.gov.md/ro/content/sistem-unitar-de-salarizare.

Comentarii: 0  
 
TAGURI