Ion Chicu a fost numit în funcţia de ministru al Finanţelor
11 Decembrie 2018 12:00
Ministrul Finanțelor, Ion Chicu, a fost prezentat după investire colectivului Ministerului Finanţelor, de către Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, transmite democracy.md cu referire la politics.md.

„Este un profesionist, a crescut şi a avansat în acest domeniu, de aceea am toată încrederea că lucrurile vor merge tot atît de bine pe dimensiunea finanţelor. Îi urez succes şi cred că echipa care o să vă asiste este una puternică” a declarat Şeful Executivului.

„Vreau să-i mulţumesc domnului Prim-ministru, Pavel Filip, pentru încrederea acordată înaintându-mi candidatura pentru această funcţie extrem de responsabilă şi de onoare pentru mine. Sunt deplin conştient de ce provocări îmi stau în cale. Vom depune toate eforturile ca să asigurăm stabilitatea macro-bugetară, astfel încît să asigurăm implementarea tuturor proiectelor, inclusiv celor sociale, exact aşa, cum au fost gîndite, promovate şi pînă la urmă aprobate de conducerea ţării” a menţionat Ion Chicu.

De asemenea, domnul Octavian Armaşu, i-a urat succes noului ministru al Finanţelor, exprimându-şi speranţa şi certitudinea că între Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor  va exista o cooperare strînsă în interesul bunăstării cetățenilor Republicii Moldova. „Am deplină încredere că Ministerul Finanţelor este în mâinile unui profesionist cu experienţă bogată în domeniu”  a remarcat Octavian Armaşu.

Menţionăm că, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, semnat la 10 decembrie 2018, Ion Chicu a fost numit în funcţia de ministru al Finanţelor.

Anterior, Ion Chicu a deţinut funcţia de secretar general de stat al Ministerului Finanțelor, din ianuarie 2018.

Comentarii: 0  
 
TAGURI