Vicepremierul pentru Reintegrare a întreprins astăzi o vizită inopinată la punctul de trecere a frontierei de stat „Tudora-Starokazacie”
29 Noiembrie 2018 18:24
Vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a întreprins astăzi o vizită inopinată la punctul de trecere a frontierei de stat „Tudora-Starokazacie”. Aceasta a fost efectuată în contextul adoptării Legii marțiale de către autoritățile din Ucraina și desemnării vicepremierului pentru Reintegrare în calitate de responsabil de activitatea grupului de lucru intersectorial pentru monitorizarea situației la frontiera de stat, inclusiv pe segmentul transnistrean, transmite democracy.md.

În urma vizitei, s-a constatat că situația la frontieră de stat moldo-ucraineană este liniștită, iar toate punctele de trecere a frontierei activează în regim normal. De asemenea, nu au fost înregistrate cazuri de limitare a liberei circulații a cetățenilor.

Călătorii sunt îndemnați să posede toate actele necesare pentru trecerea frontierei de stat și să prezinte, în caz de necesitate, informații privind destinația în care se deplasează sau scopul tranzitării statului vecin.

Comentarii: 0  
 
TAGURI