Şedinţă comună între Guvern şi autorităţile locale din Cahul
23 Noiembrie 2018 16:00
Astăzi, la Cahul s-a desfășurat ședința comună a echipei guvernamentale și a autorităților publice locale din regiunea de sud a țării. Oficialii au discutat despre problemele oamenilor din regiune, despre crearea locurilor de muncă în mediul rural, precum și au vorbit despre potențiale acțiuni în vederea soluționării problemelor acute. Totodată, miniștrii au avut întrevederi cu oamenii de afaceri și agricultorii din raion. În cadrul discuțiilor cu aceștia, ministrul Agriculturii, a menționat de perspectivele de dezvoltare ale sectorului agroindustrial și zootehnic din zonă și a încurajat fermierii să investească în tehnologii și utilaje agricole, să fie solidari și să creeze asociații, pentru ca sistemul de subvenții să le fie mai accesibil. Cetățenii din localitățile raionului au prezentat interes sporit pentru proiectele de gestionare a deșeurilor și resursele pentru îmbunătățirea mediului, inclusiv, asigurarea cu apeduct și sisteme de canalizare a satelor, ceea ce va contribui la îmbunătățirea nivelului de trai în zonele rurale.
Comentarii: 0  
 
TAGURI