Ţara unde minorii nu vor mai avea voie să cumpere băuturi energizante
31 August 2018 15:05
 Copiii nu trebuie să consume băuturi energizante, au decis autorităţile britanice. Aşa că au lansat o consultare publică pentru a decide vârsta de la care adolescenții vor putea cumpăra aceste produse.

 Măsura face parte dintr-un program guvernamental menit să reducă obezitatea în rândul copiilor. Se va aplica însă numai în Anglia. Celelalte regiuni ale regatului au parte de autonomie, fiind libere să-şi stabilească propriile politici în domeniu.

Autorităţile britanice sunt hotărâte să interzică vânzarea băuturilor energizante copiilor, iar populaţia este chemată să decidă doar vârsta: 16 sau 18 ani.

Se crede că energizantele contribuie la hiperactivitate şi comportament nepoliticos printre elevi. Potrivit unor statistici citate de guvernul britanic, un sfert dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani şi două treimi dintre cei din segmentul 10-17 ani consumă băuturi energizante.

 

Proiectul provoacă reacţii prozitive. Dar sunt şi unii care consideră că nu este treaba statului să decidă.

Comentarii: 0  
 
TAGURI