Incendiu într-un mall din Rusia: Bilanţul a ajuns la 53 de morţi şi zeci de răniţi
26 Martie 2018 09:05
Bilanţul incendiului izbucnit, duminică, într-un centru comercial din oraşul Kemerovo, aflat în sud-vestul regiunii ruse Siberia, a ajuns la 53 de morţi.

Câteva persoane au fost filmate când s-au aruncat de la fereastră din cauza flăcărilor şi a fumului gros care ieşea din clădire. Salvatorii au reuşit să salveze 120 de persoane, conform Ministerului regional pentru situaţii de urgenţă, relatează RT.com.

Incendiul a coperit aproximativ 1.500 de metri pătrați, dar a fost oprit din răspândire. Peste 210 salvatori și 48 de unități de urgenţă se afla la faţa locului. 

Între timp, acoperișul centrului comercial s-a prăbușit. Salvatorii și polițiștii anunță 69 de persoane date dispărute, printre ele se numără 40 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 13 ani.

Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz și să afle cauzele producerii incendiului. 

Centrul comercial Zimnyaya Vishnya este localizat în oraşul Kemerovo, pe bulevardul Lenin, unul dintre drumurile principale ale localităţii. Potrivit relatărilor, focul a izbucnit la etajul al treilea unde se află un cinematograf şi un loc de joacă pentru copii.

Comentarii: 0  
 
TAGURI