Șeful statului întreprinde o vizită pe Muntele Athos
22 Martie 2018 15:30
Președintele țării, Igor Dodon, întreprinde o vizită scurtă în Republica Elenă, pe Muntele Athos, pentru a participa la evenimentul de creare a organizației internaționale „Prietenii Ortodoxiei” în cadrul căreia va ocupa funcția de co-președinte, comunică Politics.MD. 

Organizarea acestei vizite a fost convenită în luna ianuarie, curent, în cadrul întrevederii pe care a avut-o la Chișinău Igor Dodon cu președintele Organizației Internaționale pentru Familie, Brian Brown (domnul Brown, de asemenea, se va afla pe muntele Athos în aceste zile). Acțiunea face parte din etapele de pregătire către Congresul Mondial al Familiilor, planificat pentru septembrie, 2018, la Chișinău.

La evenimentul de creare a organizației internaționale „Prietenii Ortodoxiei” participă zeci de reprezentanți din mai multe state (din Moldova și Episcopul de Bălți și Fălești – Marchel).

„Toți membrii delegațiilor se vor afla în Grecia până săptămâna viitoare. Eu mă voi întoarce la Chișinău sâmbătă pentru a fi în țară în zilele în care se planifică acțiuni în masă”, a menționat președintele țării.

Amintim că pe data de 14-16 septembrie, la Chișinău în premieră va avea loc Congresul Mondial al Familiilor.

La eveniment vor participa circa 2000 de persoane, printre care 400 de experți, persoane politice, formatori de opinie, atât la nivel național, cât și internațional, din peste 50 de state.

Totodată la invitația președintelui țării și-a arătat disponibilitatea să participe la Congres, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Chiril, și un înalt reprezentant al Vaticanului.

Comentarii: 0  
 
TAGURI