Reacția ministerul Educației la intenția profesorilor de a intra în grevă: Majorarea salariului cu 50% este o soluție irealizabilă
14 Aprilie 2017 15:28
Ministerul Educației recunoaște faptul că așteptările salariale ale profesorilor sunt legitime, fiind principalul avocat al acestor măriri în cadrul echipei guvernamentale, însa, la momentul actual, bugetul nu permite o creștere pe măsura doleanțelor exprimate de sindicat.

Potrivit ministerului Educației, este important ca orice formă de protest a profesorilor să nu lezeze interesele elevilor și să nu depășească limitele cadrului legal. Majorarea imediată a salariului cu 50%, așa cum solicită sindicatele, este o soluție irealizabila pe termen scurt indiferent de sprijinul guvernamental pentru acest sector, se arată în comunicatul ministerului.

„Astfel, suntem deschiși la o dezbatere transparentă și constructiva în cadrul unor consultări publice și la propuneri privind proiectul metodologiei de salarizare a cadrelor didactice din învățământul general. La începutul lunii mai, Ministerul Educației va organiza dezbateri publice în diferite regiuni ale republicii. Avem încrederea că pedagogii vor manifesta, în acest context, o atitudine responsabilă față de elevi și nu vor întrerupe procesul educațional. Avem respect pentru toți profesorii, dar elevii trebuie să aibă prioritate”, susține ministerul Educației.

Comentarii: 0  
 
TAGURI