Voronin trebuie să renunţe la o parte din anturaj care încă nu au trecut la etapa maturizării
3 Aprilie 2014 16:36
1652 0 Democracy
Vicepreşedintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a făcut astăzi o propunere lui Vladimir Voronin, la care acesta ar urma să se gândească serios, dacă doreşte să păstreze imaginea Partidului Comuniştilor. Candu i-a propus să-şi schimbe consilierii şi o parte din echipă, mai ales dintre cei care critică UE, dar mănâncă sandvich-uri prin mall-urile din România.

Candu a declarat în plenul Legislativului că unii deputaţi comunişti au depăşit orice limită prin ameninţrile cu moartea, pe care le fac unii deputaţi comunişti la adresa membrilor Guvernului.
„Dvs sunteţi o persoană cu experienţă, adultă, trecută prin tot felul de transformări. Dvs, dle preşedinte, vă deosebiţi foarte mult de aceste crustacee, care sunt supuse transformării şi metamofozei. Probabil trebuie să vă schimbaţi consilierii şi o parte din echipă. Atunci când se ajunge la ameninţarea cu moartea este culmea! Și eu sunt sigur că dvs, dle preşedinte Voronin, personal, nu acceptaţi astfel de comportamente”, a declarat Candu.
În acest context, vicepreședintele Parlamentului le-a ținut „o lecţie” comuniştilor despre metamorfoză, sugerând că unii dintre deputaţii comunişti încă nu au trecut la etapa maturizării. „Metamorfoza este un proces biologic de transformare, prin care trec unele animale după naștere, dezvoltându-se de la forma de tinerețe, la cea din stadiul de adult. Printr-o schimbare evidentă și destul de rapidă a înfățișării sale, prin creșterea și diferențierea celulelor, inclusiv organe sexuale de adult. Unele insecte, moluște și crustacee suferă metamorfoze care sunt de obicei însoțite și de o schimbare a habitatului sau a comportamentului. Schimbările multiple ce apar în cadrul metamorfozei sunt controlate de organismele respective, prin hormoni”, a exemplificat Candu
Vice-speakerul a mai spus că subalternii lui Voronin nu sunt sinceri, atunci când critică Uniunea Europeană de la microfoanele Parlamentului. „Echipa dvs cu adevărat se transformă: Îi vedeţi cât de curajoşi sunt acum, bravi şi agresivi? Dar să-i vedeţi cum stau tiptil, tăcuţi, în restaurantele şi mall-urile din România şi mănâncă sandvich-uri şi se uită în jur cât de dezvoltată este România în cadrul UE”, a specificat Candu.

În declaraţia sa privind moţiunea de cenzură depusă de comunişti, care a fost examinată azi în parlament, Andrian Candu a mai arătat că PCRM este inconsecvent şi îşi schimbă viziunile în funcţie de propriile interese şi nu de cele ale Republicii Moldova. ”Ceea ce vedem astăzi, este că Partidul Comuniștilor trece printr-o metamorfoză. Partidul comuniștilor, aflat la guvernare, în anul 2005, pornește un proces și este foarte activ în obținerea statului de asociere la UE. Astăzi, când noi suntem la un pas de obținerea regimului liberalizat de viză și semnarea acordului de asociere, Partidul Comuniștilor se transformă, și nu le mai place….Ba mai mult, merg prin țară și mint cetățenii despre crucile din cimitire sau tăiatul porcului”, a mai declarat Andrian Candu.

Comentarii: 0  
 
TAGURI