PDM este gata să repare greşelile PLDM, dar mai întâi acesta să-şi depăşească emoţiile
16 Mai 2013 15:19
3584 0 Democracy Media cu referire la Timpul
  Partidul Democrat este gata să voteze modificările în legislaţie care ar permite liberalizarea votului pentru studenţi şi oricare alte proiecte care repară gafele pe care liberal-democraţii le-au făcut pe 3 mai împreună cu comuniştii, a declarat joi deputatul democrat Adrian Candu, după şedinţa parlamentului.

Partidul Democrat este gata să voteze modificările în legislaţie care ar permite liberalizarea votului pentru studenţi şi oricare alte proiecte care repară gafele pe care liberal-democraţii le-au făcut pe 3 mai împreună cu comuniştii, a declarat joi deputatul democrat Adrian Candu, după şedinţa parlamentului.

În special el s-a referit la proiectul PLDM privind simplificarea condiţiilor de vot pentru studenţi şi a explicat că PDM nu a acceptat introducerea acestuia în ordinea de zi pentru că PLDM ar trebui să aibă un comportament mai consecvent.

”PLDM a înţeles că a făcut o gafă foarte mare atunci când a făcut modificări, împreună cu PCRM, la Codul electoral şi au înăsprit condiţiile de vot pentru studenţi, şi acum încearcă cu disperare să-şi corecteze gafa”, a comentat democratul, menţionând că PDM este gata să corecteze toate abuzurile comise de PLDM şi PCRM.

”Vom susţine orice modificare în legislaţie care va liberaliza condiţiile de vot pentru studenţi. În acelaşi timp îi invităm pe liberal-democraţi să se mobilizeze, să treacă în revistă ce gafe au mai făcut, să se adreseze şi în plen vom face modificările necesasre şi vom încerca să corectăm acele gafe pe care le-au făcut cu atâta grabă împreună cu PCRM”, a declarat Candu.

El a criticat comportamentul din ultimul timp al PLDM. ”Noi deja ne-am cam săturat de comportamentul emoţional al colegilor din PLDM şi acţiunile lor emotive. Noaptea nasc ceva şi dimineaţa vin în parlament. Sunt foarte multe gafe. Noi le-am descoperit, dar îi lăsăm să se calmeze, să se mobilizeze, să nu mai umble aşa - ba la PCRM, ba la noi, dar să aibă şi ei o stabilitate”.

Candu s-a referit şi la "haosul” din parlament după distrugerea majorităţii parlamentare, menţionând că aceasta este o consecinţă a denunţării Acordului de constituire a AIE de către PLDM la 13 februarie. ”Este un exemplu clar ce se poate întâmpla într-un parlament fără o majoritate parlamentară”, a concluzionat deputatul. 

 

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI