Poliția moldovenească pledează pentru continuarea cooperării multidimensionale cu cea italiană
15 Septembrie 2016 17:31
În cadrul Reuniunii Convenţiei Europene a şefilor de Poliţie – 2016, care se desfăşoară în perioada 14-16 septembrie, la sediul Europol din or. Haga, şeful  Inspectoratului General al Poliţiei a avut o întrevedere cu  reprezentantul  Poliţiei de Stat din Italia, Antonino CUFALO, comunică Democracy.MD.


Șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, a salutat calitatea dialogului bilateral de cooperare, atât la nivel strategic, cât şi operaţional, precum organizarea  activităţilor de instruire în beneficiul Inspectoratului General al Poliţiei.

Au fost trecute în revistă stadiul actual al operaţiunilor complexe de investigare a diferitor cazuri, cu implicarea cetăţenilor din Republica Moldova, eventualele problematici şi soluţii viabile de depăşire a acestora.  

Printre subiectele discuţiei au mai fost abordate noi perspective de colaborare prin cu ambele state pe diferite segmente de activitate dar și acordarea suportului necesar în instruiri pentru angajații Poliției Republicii Moldova pe diverse domenii precum: managementul de planificare și evaluare a evenimentelor în masă, negocierea situațiilor de criză, dezvoltarea capacităților de analiză a riscurilor,organizarea aplicaţiilor mixte privind studierea formelor şi metodelor de supraveghere a circulaţiei rutiere, crimele cibernetice, criminalitatea organizată, supravegherea transfrontaliere, etc. 

Cu acest prilej, a fost semnat  un Aranjament tehnic între IGP și Poliția de Stat din  Italia privind consolidarea cooperării bilaterale și ajutor reciproc.

Comentarii: 0  
 
TAGURI