Anatol Şalaru a avut o întrevedere cu ministrul Apărării Naţionale al Poloniei, Antoni Macierewicz
8 Septembrie 2016 19:02
Ministrul Apărării Anatol Şalaru a avut o întrevedere cu ministrul Apărării Naţionale al Poloniei, Antoni Macierewicz, la Kilce, Polonia, transmite Democracy.MD.


Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat instabilitatea din regiune, războiul hibrid purtat de Federaţia Rusă prin elemente de propagandă, dar şi problema transnistreană.

De asemenea, în cadrul întrevederii, miniştrii Apărării au abordat subiecte cu privire la cooperarea militară dintre cele două armate, inclusiv posibilitatea semnării unui protocol de colaborare între Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi cel al Poloniei.

În acest context, Polonia şi-a exprimat disponibilitatea să ofere Armatei Naţionale echipament militar necesar pentru operaționalizarea Batalionului 22 de menţinere a păcii şi Batalionului cu Destinaţie Specială „Fulger” şi să extindă oferta programelor de instruire a militarilor moldoveni la specialitățile dificitare.

Comentarii: 0  
 
TAGURI