Marian Lupu s-a întâlnit cu lideri politici ai Partidului Democrat Italian, la Roma
13 Iulie 2016 17:00
Președintele PDM, Marian Lupu, a efectuat o vizită de lucru în Italia, unde s-a întâlnit cu oficiali din Parlament și cu lideri din Partidul Democrat, principalul partid de guvernare al țării și membru al Partidului Socialiștilor Europeni, transmite Democracy.MD.


Astfel, potrivit unui comunicat de presă, vizita a avut loc în perioada 11-12 iulie curent și a cuprins întrevederi cu Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului Republicii, Pier Ferdinando Casini, cu Președintele Grupului PD din Camera Deputaților, Ettore Rosato, cu Președinta Grupului PD pentru Politici Europene din Camera Deputaților, Marina Berlinghieri, cu Vicepreședintele Grupului PD în Senat, Claudio Martini, precum și cu senatorul Giancarlo Sangalli.
Discuțiile la nivel de partid au fost purtate cu Vicesecretarul Național al PD Lorenzo Guerini (adjunctul Secretarului Național Matteo Renzi, care este și actualul prim-ministru al Italiei).

S-au abordat subiecte legate de actualitatea politică italiană și moldovenească, de colaborarea moldo-italiană, dar și legate de actualitatea europeană în contextul referendumului de luna trecută din Marea Britanie.

Președintele PDM a prezentat progresele Moldovei în contextul implementării Acordului de Asociere Moldova – UE, mulțumind totodată pentru susținerea politică a PD Italian și a Italiei în vederea ratificării acestui Acord, dar și pentru introducerea regimului liberalizat de vize pentru cetățenii moldoveni.

Două subiecte importante ale dialogului au fost ratificarea în Camera Deputaților și în Senatul Italian a Acordului cu privire la reglementarea reciprocă a transportului internaţional auto de pasageri și mărfuri, subiect foarte important pentru transportatorii moldoveni, respectiv realizarea Acordului privind protecția socială și asigurarea cu pensii pentru cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Italia.

„Am explicat importanța acestui Acord pentru sutele de mii de cetățenii ai R. Moldova aflați la muncă în Italia și am solicitat suportul colegilor italieni în privința demarării negocierilor privind semnarea și ratificarea Acordului. Am primit asigurări şi pentru urgentarea ratificării Acordului privind transportul auto de mărfuri și pasageri și suportul în privința negocierii, semnării și ratificării Acordului privind protecția socială”, a declarat Marian Lupu.

Întâlnirea cu democrații italieni a fost și un prilej pentru exprimarea aprecierii PD din Italia pentru implicarea democraților moldoveni în activitățile derulate de Partidul Socialiștilor Europeni și de Internaționala Socialistă.

După plecarea din Roma, turneul european al liderului PDM continuă cu o vizită la Bruxelles.

Comentarii: 1  
subiectul 90 13 Iulie 2016 21:48
0 (0)
Unul din putinii politicieni din Moldova pe care il vad cu ochi buni europenii. Nu degeaba a fost ales copresedinte al EURONEST. Plus ca pe la PES tot este vazut ca un om de incredere, pacat ca moldovenii nu prea il resepcta.
 
TAGURI