FOTO // Andrian Candu a avut o întrevedere cu președinta Senatului Regatului Belgiei, Christine Defraigne
15 Iunie 2016 16:31
Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut astăzi, 15 iunie, o întrevedere cu președinta Senatului Regatului Belgiei, Christine Defraigne, la Bruxelles.


Astfel, în cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte privind impulsionarea cooperării bilaterale între Parlamentul Republicii Moldova și Senatul Regatului Belgiei, prin instituirea unui format de colaborare la nivelul comisiilor de profil sau a grupului de prietenie.

În context, președinta Senatului Regatului Belgiei a dat asigurări cu privire la disponibilitatea de a pune la dispoziția Legislativului de la Chișinău expertiza necesară în funcție de solicitări.

Totodată, Andrian Candu s-a referit la rolul Parlamentului în realizarea reformelor interne în Republica Moldova și făcut o trecere în revistă a acțiunilor realizate până în prezent de autorități pentru recuperarea încrederii cetățenilor și a partenerilor de dezvoltare.

Potrivit președintelui Parlamentului, Foaia de parcurs a fost realizată în proporție de cca 60 la sută, iar până la finele sesiunii curente, Legislativul urmează să adopte un volum considerabil de legislație care vizează, în mare parte, domeniul justiției și lupta anticorupție, sectorul financiar-bancar și îmbunătățirea climatului de afaceri.

Alte subiecte discutate în cadrul întrevederii au vizat evoluțiile interne din țara noastră, securitatea regională și relațiile cu țările vecine, stadiul negocierilor în formatul 5+2 în contextul președinției germane în exercițiu a OSCE.

În perspectiva evenimentelor solemne care urmează a fi organizate la Chișinău, începând cu 27 august, Speakerul Andrian Candu i-a adresat președintei Senatului belgian invitația de a participa la ședința festivă a Parlamentului dedicată celebrării a 25 de ani de independență a Republicii Moldova, care va avea loc pe data de 9 septembrie curent.

Previous Next
Comentarii: 0  
 
TAGURI