Concurs la funcția de membru al ECRI din partea Republicii Moldova
5 Decembrie 2018 16:20
Din cauza numărului insuficient de aplicanți, Ministerul Justiției prelungește concursul pentru selectarea membrului din partea Republicii Moldova la Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI), transmite democracy.md cu referire la politics.md.

ECRI este o structură a Consiliului Europei compusă din experţi independenţi aleşi din fiecare stat parte, mandatul căreia derivă din prevederile rezoluţiei Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei CM Res(2002)8, adoptată la 13 iunie 2002.  Scopul ECRI este de a monitoriza chestiunile ce ţin de rasism, discriminare pe bază de origine etnică, cetăţenie, culoare, religie şi limbă, precum şi xenofobie, antisemitism şi intoleranţă. Membrii ECRI evaluează nivelul de conformitate al legislaţiei, al politicilor şi altor măsuri întreprinse în domeniile respective de către state, precum şi înaintează recomandări pentru a fi implementate în acest sens la nivel naţional.

Dosarul complet pentru înscrierea la concurs trebuie să parvină la Ministerul Justiției până la data de 12 decembrie 2018, ora 17:00. Dosarele pot fi depuse la sediul Ministerului Justiției (mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr. 82, bir. 128), prin poștă sau prin email la adresa: secretariat@justice.gov.md. La depunerea dosarului se va menţiona „Aplicaţie pentru selecţia naţională - ECRI”.

Ținînd cont de necesitatea asigurării egalității de gen și având în vedere că, în prezent, sunt insuficient reprezentate în cadrul ECRI, femeile sunt în mod special încurajate să aplice.

În termen de o zi după expirarea termenului de depunere a dosarelor, CV-urile și scrisorile de motivare ale candidaților înregistrați vor fi publicate pe pagina web oficială a Ministerului Justiției. În decurs de trei zile de la publicare, ONG-urile și persoanele interesate vor avea posibilitatea să prezinte Comisiei de selecție eventuale comentarii pe marginea candidaturilor depuse.

Membrul ECRI din partea Republicii Moldova va fi selectat în bază de concurs al dosarelor depuse, de către Comisia constituită în acest sens sub egida Ministerului Justiției.

Comentarii: 0  
 
TAGURI