Patru deţinuţi dintr-un stat american cer să fie executaţi de un pluton de EXECUŢIE şi nu cu injecţii letale
7 Noiembrie 2018 16:05
 Patru persoane care au fost condamnate la moarte în statul american Tennessee au cerut unui tribunal federal să fie executaţi prin împuşcare şi nu prin administrarea unei injecţii letale, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Cererea a fost făcută vineri, după ce un alt deţinut, Edmund Zagorski a fost executat pe un scaun electric, într-o închisoare de maximă securitate din Tennessee. Avocatul lui Zagorski a argumentat că metoda este mult mai umană decât administrarea unei injecţii letale, din cauza timpului în care deţinutul moare. Aceasta a fost prima execuţie în scaun electrict în Tennessee din 2007.

Printre cei patru deţinuţi se numără David Earl Miller, care va fi executat pe data de 6 decembrie. Acesta a fost condamnat încă din 1981, după ce a abuzat sexual şi a omorât o femeie în vârstă de 23 de ani care suferea un handicap mintal.

Comentarii: 0  
 
TAGURI