+18
O fetiță de 9 ani din satul Blândești, raionul Ungheni, a fost lovită mortal de o mașină ce aparține unei Primării din același raion
20 Septembrie 2018 13:12
O fetiță de 9 ani din satul Blândești, raionul Ungheni, a fost lovită mortal de o mașină ce aparține unei Primării din același raion. Accidentul a avut loc ieri în jurul orei 15:10.

Ofițerul de presă al IP Ungheni, Cristina Vicol, a declarat pentru UNIMEDIA că șoferul, în vârstă de 58 de ani, a lovit din spate cu mașina pe minoră, care se deplasa cu bicicleta.

Din nefericire, minora a decedat până la venirea medicilor.

Rudele sfâșiate de durere spun că mașina se deplasa cu viteză excesivă și cer să se facă dreptate, temându-se de mușamalizarea cazului, au declarat rudele pentru Jurnal TV.

Acestea mai spun că în momentul accidentului, la volan s-ar fi aflat, de fapt, chiar primarul comunei Sculeni și nu șoferul acestuia.

Amintim că Casian Vasile, în iunie 2015, a devenit primar comunei Sculeni din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).

La începutul lunii octombrie, fetița urma să-și sărbătorească cumetria. Familia era în toiul pregătirilor, iar părinții copilei, care urmau vină din străinătate la cumetrie, vor ajunge la înmormântare. Rudele mai spun că mama fetiței este însărcinată.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI