Peste 40 de localități din raionul Căușeni vor beneficia de Programul național ”Drumuri bune pentru Moldova”
13 Iunie 2018 11:30
 Traseele din Căușeni vor arăta ca noi, după implementarea în localitate a Programului național „Drumuri bune pentru Moldova”. În prezent, lucrările de reparație se desfășoară în centrul raional și în satul Hagimus, iar în curând vor fi extinse și în alte localități.
În orașul Căușeni, muncitorii reabilitează străzile Ștefan cel Mare, bulevardul Eminescu, străzile Alba Iulia și Alexei Mateevici. În același timp, notează postul local de televiziune Studio-L, anterior, unele porțiuni de drum din satele Ciuflești și Grigorievca au fost deja reparate.
Autoritățile locale speră că, până la sfârșitul verii, programul ”Drumuri bune pentru Moldova” va ajunge în 40 de localități, iar bugetul total al lucrărilor este de aproximativ 100 de milioane de lei.
”Suntem siguri că până în luna decembrie, Moldova va avea, cu siguranță, drumuri mai bune, decât le are acum. Programul național ”Drumuri bune pentru Moldova” este unul foarte ambițios și important pentru țara noastră”,  a declarat deputatul PDM, Sergiu Sîrbu, pentru același post tv.
Amintim că despre lansarea programului național „Drumuri bune pentru Moldova” a anunțat președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.
Liderul democraților a precizat că acesta este cel mai ambițios proiect de infrastructură de la Independență până în prezent, iar de drumuri reparate vor beneficia toate satele, indiferent de preferințele politice ale primarilor sau locuitorilor acestora. 
Din anul viitor, proiectul urmează să fie extins la nivelul drumurilor din centrele raionale.

Comentarii: 2  
Buliga 13 Iunie 2018 13:57
0 (0)
Dar la Bălți când ajungeți? Acolo în curînd vor fi mai rele drumrile decât în 1900. :D
Tudor 13 Iunie 2018 14:45
0 (0)
Deja se efectueaza lucrari si in Causeni, tot mai mult am incredere in guvernarea actuala cind se prevede fapte si nu doar promisiuni.
 
TAGURI